fbpx

Blog

Ana + Eugen – Slideshow (Sedinta foto din ziua nuntii)

https://fabianraducan.com/ana-eugen-fotografie-de-nunta-terni-umbria/

Ei bine da ! a fost o zi superbă ziua nunţii Anei şi a lui Eugen, trăită intens, clipă cu clipă.

Pe toată durata zilei s-a respirat un aer de plin de fericire şi linişte, cu zâmbete naturale şi emoţii reale.Ana şi Eugen nu au pus accent pe pregătiri şi tradiţii şi au considerat că vor să folosească ziua în favoarea lor şi petrecerea în favoarea oaspeţilor. Este exact sfatul pe care il dau şi eu intotdeauna în ceea ce priveste organizarea nunţii.

Ei şi-au organizat ziua aşa de bine încat au avut doua mini şedinţe foto. Una la Terni în cel mai vizitat loc din zona “Cascata delle Marmore”,  iar cea de a doua în apropierea unui Castel de la Spoleto (distanţa dintre cele două locaţii fiind de peste 60 km).

Nu sfatuiesc niciodată distanţe mari între locaţiile pe care le alegeţi pentru că riscaţi să vă petreceţi nunta pe drumuri, dar în acest caz organizarea a fost justificată. La Terni, în prima parte a zilei au avut loc pregătirile, cununia religioasă şi şedinţa foto de la Cascata delle Marmore, iar în cea de a doua parte totul s-a întâmplat la Spoleto: şedinţa foto de la castel, urmată de petrecere.

Discuţiile pregătitoare dinaintea nunţii cu Ana şi Eugen au stat la baza reuşitei evenimentului, au ajutat în gestionarea stresului şi a emoţiilor negative şi au adus cu siguranţă un plus în relaţia dintre noi  şi implicit un plus din punct de vedere fotografic.

Ştii, nu este uşor să fotografiezi oameni, mai ales într-o zi aşa importantă precum ziua nunţii lor, şi asta datorită stresului şi situaţiilor neprevăzute care por apărea pe parcursul zilei. 

Ca fotograf de nuntă, trebuie sa cunosti in primul rând persoanele pe care le ai în faţa obiectivului, trebuie să ştii care sunt temerile lor, trebuie să ai o anumita sensibilitate şi un mod de a fi foarte natural, iar toate aceste lucruri trebuie să le ai inainte de a şti să lucrezi cu un aparat de fotografiat.

Acesta este doar unul din motivele pentru care insist să îmi cunosc mirii şi mă ajută să le pot oferi o experienţa de neuitat, personalizată şi amintiri pe măsură !

Slideshow
About fabian.raducan

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *